A condus baut si a provocat un accident cu victime la Rancu

Un bărbat de 77 ani, din comuna Runcu este cercetat de poliţiştii rutieri sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

În data de 21.12.2011, ora 11:35, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe raza comunei Runcu s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţiştii rutieri s-a constatat că P.G., de 77 ani, din comuna Runcu, judeţul Gorj, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DJ 672 C, ajuns în intersecţia cu DN 67 D din localitatea Răchiţi, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care circula din direcţia Tg-Jiu către Runcu, condus regulamentar de către N.V., de35 ani, din oraşul Tismana, judeţul Gorj, şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, o pasageră din autoturismul condus de către N.V., a suferit leziuni corporale, fiind transportată pentru acordarea de îngrijiri medicale la Unitatea pentru Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest.

Cu această ocazie P.G. a prezentat o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii l-au condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, pe numele lui P.G. a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din cuplă şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

Politia Gorj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *