Accidente rutiere in Bistrita si pe DJ 172

În 20.12.2011, ora 15.20 în municipiul Bistriţa – C.Viorel de 46 ani din localitate, în timp ce conducea un microbuz, la efectuarea virajului la stânga a pierdut controlul autovehiculului şi a colizionat un autoturism care era parcat regulamentar, acesta fiind proiectat în alt autoturism auto care era parcat în faţa sa. Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.

În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice (1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat). Cercetările continuă de Biroul Rutier.

În 20.12.2011, orele 19.22, pe DJ 172 între localităţile Măluţ și Braniştea, M.  Samuiel de 24 ani din localitatea Cobleş, jud. Alba, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat)  a intrat în coliziune cu un atelaj hipo condus în aceeaşi direcţie de M. Alexandru din Braniştea, care nu purta nici un element reflectorizant.

Numitului M. Samuiel i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală.

Politia Bistrita

Cercetările continuă de Poliţia oraş Beclean.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *