Croatia: situatia la granita cu Serbia

vamaMinisterul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că autoritățile locale mențin măsurile de închidere, pe o perioadă nedeterminată, a punctelor de control trecere frontieră cu Serbia de la Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2 şi Batin.

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale pe la principalul punct de control trecere frontieră Croaţia-Serbia de la Bajakovo-Batrovci, situat pe autostrada Zagreb-Belgrad.

Circulația feroviară este în continuare suspendată pe relațiile Croația-Slovenia, Croația-Ungaria și Croația-Serbia.

Având în vedere dinamica situației din teren, se recomandă cetățenilor români care doresc să călătorească în Republica Croaţia să consulte paginile de Internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en, Companiei Naționale Croate de Căi Ferate -http://www.hznet.hr, Autorității Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi Agenției Croate de Aviație Civilă -http://www.ccaa.hr, pentru informații actualizate.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.

MAE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *