Depistati in trafic cu 3000 de pachete tigari de contrabanda

Aproape 9.000 pachete de ţigări fără documente de provenienţă au fost ridicate de poliţişti, în urma unor controale în trafic.

Suceava – Ieri, în jurul orei 16.15, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.14 Vama au oprit în trafic pe DJ 176, pe raza satului Raşca din comuna Moldoviţa, autoturismul condus de Ţ.P., de 24 ani, din comuna Bălcăuţi, iar pe scaunul din dreapta faţă se afla F.N., de 26 ani, din aceeaşi localitate.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în portbagajul acestuia au fost găsite 6 baxuri în care se aflau 3.000 pachete de ţigări de provenienţă Republica Ucraina. Din declaraţiile celor doi a rezultat faptul că la limita dintre comunele Moldoviţa şi Brodina s-au întâlnit cu o persoană necunoscută de la care au cumpărat cele 6 baxuri de ţigări.

Baxurile au fost încărcate în autoturismul condus de către F.N., care, în timp ce se deplasa spre centrul comunei Moldoviţa, a pierdut controlul volanului şi a tamponat autoturismul într-un cap de pod. Din cauza acestui eveniment, cele 6 baxuri cu ţigări au fost mutate în autoturismul condus de Ţ.P. şi împreună şi-au continuat deplasarea, iar în centrul comunei au fost opriţi de patrula de poliţiei.

S-a procedat la indisponibilizarea celor două autoturisme la sediul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc şi la confiscarea a celor 3.000 pachete cu ţigări în valoare de 27.000 lei. Asupra lui Ţ.P. şi F.N., a fost găsită suma de 800 Euro, 6.600 lei şi 665 grivne Ucraina, sume ce au fost ridicate în vederea cercetărilor, urmând a fi predate Direcţiei Generale de Finanţe Publice Suceava.

Celor doi li s-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Politia Romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *