Drumuri inchise sau cu restrictii in 29 mai 2012 la ora 16:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la ora 15.30, circulaţia autovehiculelor se desfăşura normal pe majoritatea drumurilor naţionale şi pe cele trei autostrăzi. Deşi carosabilul este umed din cauza ploii pe numeroase artere de circulaţie, nu sunt semnalate evenimente care să îngreuneze considerabil traficul rutier.

În judeţul Dâmboviţa, traficul rutier pe DN61 Ghimpaţi – Găeşti este întrerupt de mai mult timp la kilometrul 74, pe podul provizoriu din localitatea Ioneşti, ca urmare a creşterii debitului râului Argeş. Se circulă pe rute ocolitoare.

În judeţul Prahova, circulaţia rutieră pe DN1 Ploieşti- Braşov, se desfăşoară cu dificultate la kilometrul 117+300 de metri, din cauza unor lucrări de refacere a suprafeţei carosabile.

În judeţul Buzău, din cauza ploii torenţiale şi a apei care a inundat suprafaţa carosabilă, se circulă îngreunat pe DN2 între localităţile Râmnicu Sărat şi Focşani, în zona kilometrului 149.

În judeţul Vrancea, ca urmare a inundarii suprafaţei carosabile în urma ploilor torenţiale din ultimele ore, se circulă îngreunat pe DN2 între localităţile Focşani şi Mărăşeşti, pe raza localităţii Haret.

Până în data de 31 mai a.c., circulaţia pe varianta de ocolire a municipiului Caransebeş din judeţul Caraş-Severin este întreruptă în vederea executării unor lucrări. Autovehiculele circulă pe rute locale, prin oraş. În acelaşi judeţ, din cauza unei alunecări de teren, este închisă varianta de ocolire Domaşnea, iar traficul rutier se desfăşoară pe DN6, prin localitate.

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit, până astăzi la ora 20.00, avertizarea cod portocaliu pentru judeţele Buzău, Vrancea şi Bacău. Conform acesteia, se vor cumula cantităţi de apă de peste 50 litri/mp.

De asemenea, a fost prelungită şi atenţionarea cod galben, tot până în această seară la ora 20.00, deoarece în regiunile estice şi în zona Carpaţilor Orientali va continua să plouă, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii relativ extinse 20 – 25 litri/mp.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române atenţionează conducătorii auto în privinţa faptului că în asemenea condiţii meteo-rutiere dificile viteza mare de deplasare este foarte periculoasă, de nenumărate ori constituind cauza de producere a unor grave accidente. De aceea, recomandăm să se circule cu viteză redusă, iar distanţa în mers între autovehicule să fie suficient de mare încât la nevoie să se poată opri în siguranţă. De asemenea, trebuie utilizate permanent luminile de întâlnire şi centurile de siguranţă.

Politia Romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *