InfoTrafic 07:15 – Ceata ingreuneaza traficul rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (07.15), pe mai multe artere rutiere importante circulaţia auto se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă.

Precizăm că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare, valabilă până la ora 9:30, conform căreia în zonele joase din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania se va semnala ceaţă persistentă pe arii extinse, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, le recomandăm conducătorilor auto ca atunci când se deplasează în astfel de condiţii potrivnice, să folosească luminile de ceaţă împreună cu cele de întâlnire, să mărească distanţa de siguranţă faţă de autovehiculele dinainte, să adapteze viteza la particularităţile meteo-rutiere şi să nu se angajeze în depăşiri riscante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *