InfoTrafic Bucuresti: drumuri inchise, drumuri in lucru, accidente rutiere vineri, 31 ianuarie 2014

politia-rutieraTRAFIC RUTIER ÎNCHIS:

—Drumul Taberei, între str. Valea Argeșului și str. Valea Ialomiței — lucrări metrou;

— Bd. Bucureștii Noi, între str. Mitropolit Varlaam — str. Cricovului și Intrarea Berheci — Pod Străulești (str. Slt. Constantin Godeanu)

Recomandăm conducătorilor auto să circule cu atenție și să respecte semnificația indicatoarelor montate temporar în zonele menționate.

LUCRĂRI:

— Calea Văcărești și șos. Mihai Bravu, sensul dinspre Piața Sudului către Calea Vitan — construirea unui pasaj rutier suprateran;

— Drumul Taberei nr. 34 — lucrări metrou;

— bd. Liviu Rebreanu — modernizări cale de rulare a tramvaiului;

— șos. Iancului între șos. Mihai Bravu și str. Lt. Victor Manu, modernizare cale de rulare a tramvaiului;

ACCIDENTE:

În ultimele 24 de ore, în Capitală, s-a produs un singur eveniment rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită ușor.

Cauza evenimentului rutier:

traversarea pietonilor prin loc nepermis.

Pentru a nu produce blocaje in trafic, recomandam conducătorilor auto:

— să nu oprească ori să staționeze pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public, pentru a permite intervenția mijloacelor de deszăpezire și desfășurarea traficului în general;

— când partea carosabilă este acoperită cu zapadă, gheață sau polei au obligația să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara acestora;

— să-și asigure o vizibilitate bună în habitaclul mașinii prin curățarea parbrizului, geamurilor laterale și a lunetei, să aibă în perfectă stare funcționare sistemul de climatizare și ștergatoarele de parbriz ;

— să folosească corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic;

— să păstreze în mers o distanță suficient de mare pentru a putea opri în condiții de siguranță;

— să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;

Atenție!

Prevederile legale în vigoare interzic circulația autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile ‘M+S’, ‘M.S.’, ‘MS’ sau ‘M&S’, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripția ,,all seasons’.

— să nu frâneze sau să vireze brusc și să folosească cu precădere frâna de motor;

— să nu conducă dacă sunt obosiți. Oboseala este considerată de către specialiști una dintre cauzele generatoare ale multor tragedii ce se întâmplă, de regulă, pe drumurile publice;

— să nu vorbească la telefonul mobil în timp ce conduc mașina;

— să nu depășească coloana de autovehicule oprită la semafor și să nu patrundă în intersecție, dacă, din cauza aglomerației nu o pot traversa;

— să păstreze liber centrul intersecției;

— să nu claxoneze inutil;

— să respecte semnalele agenților de circulație și să urmeze recomandările acestora.

Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu atenție, calm și să dea dovadă de respect în trafic deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite.

În situația în care v-ați planificat să faceți un drum mai lung părăsind Capitala, nu uitați să aveți plinul de combustibil efectuat, iar din portbagaj să nu vă lipsească lopata, săculetul cu nisip, lanțurile antiderapante și o pătură. Toate acestea își pot dovedi utilitatea în cazul în care viscolul și căderile abundente de zăpadă vă îngreunează deplasarea.

Pietonii sunt sfătuiți să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de traversare a fost observată de către șoferi, iar aceștia au oprit mașinile.

Pentru operativitate în rezolvarea problemelor urgente întâlnite în traficul rutier bucureștean (ambuteiaje, semafoare defecte, formare de polei, etc.), cât și pentru sugestii, sesizări, întrebări sau recomandări, ne puteți sesiza permanent telefonic la numărul 021.9544.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *