InfoTrafic in 16 mai 2012 la ora 13:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră ( 12.45) nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme majore de fluenţă a traficului rutier.

Reamintim că în vederea executării unor lucrări, până în data de 31 mai a.c. este întreruptă circulaţia pe varianta de ocolire a municipiului Caransebeş din judeţul Caraş-Severin, între kilometrii 0 şi 12+082 metri. Autovehiculele circulă pe rute locale, prin oraş. În acelaşi judeţ, din cauza unei alunecări de teren, este închisă varianta de ocolire Domaşnea, iar traficul rutier se desfăşoară pe DN6, prin localitate.

Pe DN1, pe tronsonul Sinaia – Comarnic, la kilometrul 115+948 metri, în zona Posada, se execută lucrări de reparaţii pe podul Valea Şipotelor. Traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, în ambele sensuri. Tot în judeţul Prahova, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, pe pasarela de la Brazi, aflată în lucru, se circulă pe câte o bandă în ambele sensuri. În acest loc apar probleme în ceea ce priveşte fluenţa traficului în zilele foarte aglomerate, de obicei vinerea.

Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de astăzi, 16 mai, ora 12.00 şi până vineri, 18 mai, ora 12.00, în majoritatea regiunilor ţării vor cădea cantităţi însemnate de apă. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 litri/mp şi, izolat, 40 litri/mp. În aceste circumstanţe, le recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, adaptată la starea carosabilului şi să mărească distanţa în mers între autovehicule. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza precipitaţiilor, folosirea luminilor de întâlnire reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării corespunzătoare la schimbarea direcţiei de mers, făcând vehiculele mai vizibile în trafic. Recomandăm, de asemenea, tuturor ocupanţilor autovehiculelor, utilizarea centurii de siguranţă pe întreaga durată a deplasărilor.

Politia Romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *