INFOTRAFIC luni, 3 mai 2016

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (6:45), nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă sau îngreunată din cauza unor evenimente rutiere.

Până în data de 5 mai 2016, circulaţia rutieră pe podul Giurgiu-Ruse, situat pe DN5(E85), se va desfăşura în condiţii normale, pe ambele benzi, pe sectorul kilometric 63+600 64+940 de metri. Dar, având în vedere că valorile de trafic vor fi ridicate, pentru evitarea aglomeraţiei pot fi folosite şi alte puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria:

  • Calafat (rutier);
  • Bechet (trecere cu bacul);
  • Zimnicea (trecere cu bacul);
  • Călărași (trecere cu bacul);
  • Negru Vodă (rutier);
  • Vama Veche (rutier).

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, a fost reluată circulaţia în zona Siriu, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Restricţia de tonaj este impusă din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri). Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1Săcele – Braşov.

Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere şi semnalizată corespunzator. Întrucât în zonă, la trecerea trenurilor, se formează coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşirea acestora.

Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, conform Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, DN67C(Transalpina) este închis până în data de 15 mai 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba).

***

Având în vedere atenționarea meteorologică referitoare la ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zona montană înaltă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie(http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92), valabilă în perioada 3 mai, ora 9:00 – 4 mai, ora 21:00, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor concrete de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

Politia Romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *