InfoTrafic: Recomandari in trafic pe timp de ceata

Ceaţa persistentă reprezintă un factor perturbator pentru circulaţia autovehiculelor, din cauza vizibilităţii scăzute. Ea este asociată şi cu posibilitatea întâlnirii unor porţiuni umede, care determină scăderea aderenţei pneurilor la suprafaţa părţii carosabile.

În aceste condiţii, obligaţiile conducătorilor de autovehicule ce rezultă din prevederile legale, reducerea vitezei de deplasare şi folosirea luminilor de întâlnire, sunt menite să prevină producerea evenimentelor rutiere nedorite.  Cei de la volan trebuie să-şi asigure o bună vizibilitate, fiind necesar ca ştergătoarele de parbriz şi instalaţia de climatizare să fie în stare perfecta de funcţionare.

Atunci când autovehiculul este imobilizat, pe timp de ceaţă, din cauza unei defecţiuni, accident sau din orice altă cauză, prezenţa acestuia trebuie semnalizată atât prin lanternele de poziţie şi cele de avarie cât şi prin folosirea triunghiurilor reflectorizante.

Pentru a nu produce blocaje in trafic, recomandam conducătorilor auto:

-să nu depăşeasca coloana de autovehicule oprite la semafor;
-să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;
-să păstreze liber centrul intersecţiei;
-să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;
-să nu circule la culoarea roşie a semaforului electric;
-să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autovehiculul care îl precedă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte brusc;
-să nu claxoneze inutil;
-să respecte semnalele poliţiştilor rutiere.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Brigada Rutiera Bucuresti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *