INFOTRAFIC sambata, 9 februarie 2013

polCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe parcursul zilei, pe Autostrada Soarelui se execută lucrări de întreţinere şi reparaţii pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, între kilometrii 22 şi 24. Lucrările sunt semnalizate corespunzător şi nu creează probleme de fluenţă a traficului rutier. Cu toate acestea, le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu atenţie sporită şi să schimbe din timp banda de circulaţie, nu înainte de a semnaliza.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare, valabilă în perioada 10 februarie, ora 6:00 – 11 februarie, ora 12:00, conform căreia aria precipitaţiilor va cuprinde, treptat, începând din sud-vest, toate zonele ţării.

Va ninge şi se va depune strat proaspăt de zăpadă, local de 10-15 cm, în cursul zilei de duminică în Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni în zona Carpaţilor Orientali. Ninsori în general slabe vor fi şi în regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării.

În Dobrogea va ploua, în Muntenia şi sudul Moldovei vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 l/mp.

Având în vedere informarea meteo şi faptul că, de regulă, duminica după-amiaza pe Valea Prahovei se circulă în condiţii de aglomeraţie, le recomandăm conducătorilor auto să pornească la drum mai devreme.

La această oră (14:00), pe DN1 Bucureşti – Braşov traficul rutier se desfăşoară normal.

*
Conform informaţiilor primite de la secţiile regionale de poliţie transporturi, nu sunt semnalate probleme în traficul feroviar şi nici aeroporturi, porturi maritime ori fluviale închise din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *