InfoTrafic: Situatia drumurilor luni, 5 ianuarie 2015

ceata_densaCentrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (7:30), nu sunt anunţate drumuri naţionale (europene) sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii sau a unor evenimente rutiere.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul orar 06.10 – 09.10, în judeţele Iaşi şi Botoşani se vor semnala intensificări ale vântului, care vor viscoli sau spulbera temporar ninsoarea (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=2637).

Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbările bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehiculele de dimensiuni mari sau la ieşirea din localităţi şi zone împădurite. Le recomandăm conducătorilor auto prudenţă sporită, conducerea cu ambele mâini pe volan şi să nu se angajeze în depăşiri riscante.

Având în vedere că în numeroase zone din țară circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, pentru prevenirea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă sporită la volan, să ruleze cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, între kilometrii 81+500 de metri şi 94+800 de metri, în zona Siriu, circulaţia autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricţionată, din cauza degradării grinzilor la viaductul Stânca Teherău. Există şi restricţie de viteză de 10 km/h.

În județul Timiș, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe DN68A Lugoj – Traian Vuia, între kilometrii 3+190 și 27+500 de metri, din cauza unor alunecări de teren care au afectat corpul drumului. Ruta ocolitoare este DN6 (Centura Lugoj) – autostrada A6 (Lugoj – nodul rutier Balinț) – autostrada A1 (nodul rutier Balinț – intersecţie cu DN68A).

În județul Argeș, pe DN67B Pitești – Drăgășani, la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în localitatea Poiana Lacului dinspre Pitești, a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone, din cauza unui pod avariat de o viitură.

Pe DN73C, din cauza unor alunecări de teren pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Pe DN1 Bucureşti – Braşov, restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 – 24:00).

Politia Romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *