InfoTrafic: Situatia drumurilor miercuri, 10 decembrie 2014 (ora 15:30)

zapada-autostrada12Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră 15.30, în judeţul Teleorman, pe DN65A Roşiori de Vede – Turnu Măgurele (în zona restaurantului Arizona), se circulă cu dificultate, din cauza apei de pe carosabil care măsoară între 10-15 centimetri, iar pe raza localităţii Drăgăneşti Vlaşca, la intersecţia DN6 cu DJ503, pe o porţiune de 150 de metri din suprafaţa carosabilă a DN6 s-a strâns apă din cauza precipitaţiilor din ultima vreme, care măsoară aproximativ 30 de centimetri.

Precipitaţii sub formă de ploaie măruntă şi burniţă se semnalează şi pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, cu precizarea că la kilometrul 56 s-a acumulat apă pe suprafaţa carosabilă pe ambele sensuri, existând risc de acvaplanare.

Din cauza aluviunilor provocate de ploaie, circulaţia rutieră pe DN10 Buzău – Brașov a fost închisă începând de astăzi, ora 15.00, la kilometrul 81, în zona localității buzoiene Siriu. Rute ocolitoare:

  • DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele;
  • DN10, km 47+100, DJ102B Cislău, Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele.

În judeţul Argeş, pe DN7 Piteşti – Vâlcea, pe raza comunei Drăganu, traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe un sens, alternativ, din cauza unui autotren care a rămas blocat pe partea carosabilă, pe sensul de mers către Vâlcea, din cauza unor defecţiuni tehnice.

Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă pentru perioada 10 decembrie, ora 10:00 – 11 decembrie, ora 08:00, potrivit căreia în Moldova, Carpaţii Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor predomina ninsorile iar în Muntenia şi Dobrogea se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, existând posibilitatea formării poleiului (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92), le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să manifeste prudenţă sporită la volan, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte şi să circule cu viteză redusă, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *