InfoTrafic: Situatia drumurilor miercuri, 22 octombrie 2014

autostradaCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (7:30), pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, pe unele porţiuni vizibilitatea fiind de aproximativ 150 de metri, iar pe alocuri sub 50 de metri. Fenomenul se întâlneşte şi în judeţele Harghita, Neamţ, Alba, Brăila şi Ialomiţa. Le recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza şi să folosească luminile de întâlnire, iar dacă vizibilitatea scade semnificativ şi pe cele de ceaţă.

Pe DN10, pe viaductul Stânca Teherău, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, dar şi restricţie de viteză de 10 km/h, din cauza degradării grinzilor.

          Rute ocolitoare:

  • DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele;
  • DN10, km 47+100, DJ102B Cislău, Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele.

În judeţul Prahova, pe DN1A, în zona Măneciu, s-a produs o erodare a terasamentului pe porţiunea kilometrică 133+300-133+370 de metri. Se circulă alternativ, pe o bandă.

În județul Timiș, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone a fost restricţionată pe DN68A Lugoj – Traian Vuia, între kilometrii 3+190 și 27+500 de metri, din cauza unor alunecări de teren care au afectat corpul drumului. Ruta ocolitoare este DN6 (Centura Lugoj) – autostrada A6 (Lugoj – nodul rutier Balinț) – autostrada A1 (nodul rutier Balinț – intersecţie cu DN68A).

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

În județul Argeș, pe DN67B Pitești – Drăgășani, la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în localitatea Poiana Lacului dinspre Pitești, a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone, din cauza unui pod avariat de o viitură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *