InfoTrafic: Situatia drumurilor miercuri, 6 august 2014

autostradaCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (7:00) nu sunt semnalate drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza unor accidente rutiere.

În schimb, în urma precipitaţiilor abundente de săptămâna trecută, traficul rutier este întrerupt pe DN7A, în judeţul Hunedoara, în zona Jieţ, pe porţiunea cuprinsă între kilometrii 96 şi 105+120 de metri, din cauza unor alunecări de teren.

Amintim că în județul Argeș, pe DN67B Pitești – Drăgășani, traficul rutier este întrerupt la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în localitatea Poiana Lacului dinspre Pitești, din cauza unui pod avariat de o viitură, în urmă cu două luni. Autovehiculele circulă deviat, pe ruta DN65 Piteşti – Slatina – Găneasa, DN64 Găneasa – Drăgăşani. Există şi rute ocolitoare alcătuite din drumuri judeţene sau comunale, pe care le pot folosi locuitorii din zonă.

Pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate exclusiv transportului de persoane, din cauza unor alunecări de teren şi viituri produse în urmă cu o săptămână. Rutele ocolitoare pentru traficul greu sunt:

-pentru relaţia Râmnicu Vâlcea – Piteşti: DN64 Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani – Găneasa, DN65 Găneasa – Slatina -Piteşti, traseu valabil şi în sens invers;

-pentru relaţia Sibiu – Bucureşti: DN1 Veştem – Braşov, DN1A Braşov – Cheia – Ploieşti – Bucureşti (A3 Ploieşti – Bucureşti), traseu valabil şi în sens invers.

În judeţul Hunedoara, pe DN74 Brad – Abrud, la kilometrul 23+80 de metri, în zona satului Buceş-Vulcan, un zid de sprijin s-a surpat, iar traficul rutier a fost întrerupt pe o bandă. Se circulă pe cealaltă bandă, alternativ, în ambele direcţii.

În judeţul Prahova, pe DN1A, în zona Măneciu, în urmă cu două săptămâni s-a produs o erodare a terasamentului, pe porţiunea kilometrică 133+300-133+370 de metri. Se circulă alternativ, pe o bandă.

În județul Timiș, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe DN68A Lugoj – Traian Vuia, între kilometrii 3+190 și 27+500 de metri, din cauza unor alunecări de teren care au afectat corpul drumului. Ruta ocolitoare este DN6 (Centura Lugoj) – autostrada A6 (Lugoj – nodul rutier Balinț) – autostrada A1 (nodul rutier Balinț – intersecţie cu DN68A).

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

În județul Vrancea, în zona Jitia, o alunecare de teren a afectat terasamentul DN2N la kilometrul 46+800 de metri, iar traficul greu a fost restricţionat.

În judeţul Suceava, pe DN2E Marginea – Clit, la kilometrul 63+392 de metri se circulă pe o bandă, alternativ, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza surpării unui podeţ. Rută ocolitoare pentru traficul greu: DN17 Păltinoasa – Suceava, DN2 Suceava – intersecţie cu DN2H, DN2H Milişăuţi – Rădăuţi, DN17A Rădăuţi – Marginea.

Pe DN29 Suceava – Botoşani se execută lucrări de modernizare. În unele locuri se circulă pe o bandă, alternativ.

Pe DN1 Bucureşti – Braşov, restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 – 24:00).

În perioada 1 iulie – 31 august 2014, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1777/2004, cu modificările şi completările ulterioare, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi restricţionată la sfârşit de săptămână, astfel:

1. pe autostrada A2 Bucureşti – Murfatlar, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone:

• pe sensul de parcurs Bucureşti – Constanţa – vinerea, între orele 12:00 şi 24:00, iar sâmbăta între orele 6:00 şi 14:00;

• pe sensul de parcurs Constanţa – Bucureşti – duminica, între orele 12:00 şi 24:00;

• pe sensul de parcurs Feteşti – Cernavodă – duminica, între orele 12:00 şi 24:00;

2. pe DN39 Agigea – Mangalia, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, vinerea, între orele 12:00 şi 22:00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 6:00 şi 22:00;

3. pe DN22C Murfatlar – Cernavodă, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, duminica, între orele 12:00 şi 24:00.

*

Conform informaţiilor primite de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova, circulația feroviară este întreruptă pe secţia de cale ferată 906, între Pitești și Curtea de Argeș, în zona localității argeșene Borlești, din cauza unei viituri.

Politia Romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *