INFOTRAFIC vineri, 13 noiembrie 2015

autostradaCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (6:30), în unele zone ale ţării traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă. Pentru judeţule Satu Mare, Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting cu cod galben referitoare la ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=2637). Fenomenul mai este întâlnit în judeţele Bihor, Alba şi Mureş. Le recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcție de vizibilitate, să nu se angajeze în depăşiri riscante, iar în zonele cu ceaţă densă să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă.

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) va fi închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, până în data de 31 martie 2016, DN67C (Transalpina) va fi închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpat, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.

Până în data de 15 noiembrie 2015, pe DN7A, de la intersecţia cu DN67C până în localitatea Jieţ (kilometrii 90-101), traficul rutier se întrerupe de luni până vineri, în intervalele orare 08:00-12:00 şi 14:00-18:00, în vederea executării unor lucrări. În zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi în afara intervalelor orare menţionate, circulaţia rutieră este permisă.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN 1.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone din cauza lucrărilor de reparaţie a unui viaduct (la kilometrul 85+534 de metri).

Rute ocolitoare pentru traficul greu:

  • pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone: DN10 Buzău – Cislău (km 47+070), DJ102B Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov;
  • pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone: DN1B Buzău – Ploieşti, DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Până în data de 30 noiembrie 2015, din cauza lucrărilor care se execută pe DN66 Bumbeşti-Jiu – Petroşani (kilometrii 93+500 – 126+000), circulația se va desfăşura restricţionat pe anumite segmente, cu dirijarea traficului pe un singur sens de deplasare.

În județul Vâlcea, până pe data de 15 noiembrie 2015, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a unui viaduct, circulația rutieră pe DN7 este restricționată pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 (ieșirea din localitatea Călimănești către Sibiu). Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe o singură cale, fiind dirijat de piloți de circulație pe timpul zilei și semaforizat pe timpul nopții.

În judeţul Prahova, în vederea desfăşurării lucrărilor de reparaţii la un pod situat pe DN1A, în Pasul Bratocea, la kilometrul 156+502 metri, la ieşirea din Cheia către Braşov, traficul rutier se desfăşoară restricţionat, cu ajutorul semafoarelor sau al piloţilor de dirijare. În condiţii similare se circulă şi în zona Măneciu, pe porţiunea kilometrică 133+100 – 133+450 de metri.

Până în data de 15 noiembrie 2015, traficul rutier pe podul de la Agigea, situat pe DN39, la poziția kilometrică 8+988, aflat în lucru, se va desfășura restricționat, fiind permisă exclusiv circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 5 tone, cu excepţia autovehiculelor destinate transportului de persoane şi a celor cu regim de circulaţie prioritară, atunci cand se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.

Pe DN5(E85), din cauza desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul Giurgiu-Ruse, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, uneori formându-se coloane de autovehicule la punctul de trecere a frontierei către Bulgaria. Recomandăm conducătorilor auto să utilizeze şi celelalte puncte de trecere a frontierei:

  • Calafat (rutier);
  • Negru-Vodă (rutier);
  • Vama Veche (rutier);
  • Bechet (trecere cu bacul);
  • Zimnicea (trecere cu bacul);
  • Călărași (trecere cu bacul).

Până în data de 30 noiembrie 2015, în municipiul Suceava, din cauza lucrărilor care se execută la un pasaj, traficul rutier de pe relaţia Roman – Siret (DN2 – str. Grigore Alexandru Ghica) se desfăşoară deviat pe varianta de ocolire a municipiului Suceava.

Politia Romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *